Penultimul weekend al lunii noiembrie ne-a purtat bocancii prin Masivul Cozia, un munte drag nouă şi care avea o poveste. Drumeţia aceasta nu a făcut decât să îmbogăţească cufărul cu amintiri pe care le strângem cu drag. Am avut cu noi un grup de oameni minunaţi pe care ne-am bucurat să îi cunoaştem iar pe unii să îi revedem în cadrul îmbogăţit de peisajele din jur.
Sâmbătă dimineaţa am ajuns în parcarea Mânăstirii Turnu în jurul orei 10 pe o vreme care nu ne prea încuraja şi nici nu anticipa frumuseţile pe care urma să le vedem. Era înnorat şi burniţa/ploua aşa că am adaptat puţin traseul şi am urcat pe la Refugiul Turneanu (BA) urmând a ne întoarce pe Muchia Vlădesei (BR). Trebuie spus, în caz că nu v-aţi documentat prea bine înainte, că diferenţa de nivel de la bază până în vârf este de aprox 1250m. Noi am intrat pe traseu la 10:45 şi am ajuns la cabană exact când urma de lumină de după apus se ascunde, în cazul de faţă la 17:20. Ritmul de mers a fost adaptat la nivelul tuturor participanţilor, socotind şi pauzele de masă, de poze, de dezbrăcat/îmbrăcat dar şi zăpadă etc.
Începerea urcuşului de la bifurcaţia cu drumul către Stânişoara a adus după sine o ceaţă fină, ce a crescut misterul pădurii şi ţesea aşa un fel de vrajă. Acea vrajă a adus mai târziu şi primii fulgi de nea ce cădea peste frunzele toamnei, vişinii, galbene, portocalii pe care în timp le-a acoperit de tot. Mai sus, zăpada cuprinsese totul, brazii şi ultimele foioase îşi purtau hainele cele noi. Deşi frig, mersul constant ne-a ţinut de cald.
Ajunşi la cabană, ne-am făcut loc în sala de mese, am înfulecat câte ceva la căldurică şi după ce ne-am primit camerele iar cabanierul a făcut focul pe care urma să îl întreţinem, ne-am pus pe cântat până în toiul nopţii cu 3 chitare şi voci minunate ce au încălzit atmosfera. Paturile nu au fost cele mai comode, probabil nişte arcuri ar putea fi schimbate cândva dar a mers şi aşa. Dimineaţa eram pregătiţi pentru răsărit fiindcă după ninsoare şi nori de obicei vine o zi geroasă şi senină şi chiar aşa a fost. Pe la 6:50 am plecat spre Vf Ciuha Mare ca să surprindem naşterea unei noi zile dar mai mult ne-a surprins ea întrucât am fost întâmpinaţi de o mare de nori, lumină caldă, cer senin, zăpađă care scârţâia sub bocanci, un vis. Ne-am oprit pe o curbă de nivel, am făcut câteva poze, un live pe Facebook ca să se bucure şi sufletele de acasă şi am coborât la cabană iar cei mai vioi dintre noi au mai stat la zăpadă şi la micul dejun. O odihnă scurtă şi am luat-o la picior, pe la ora 11:15 ajungând la maşini la 17:30. Peisajele de pe coborâre au fost ceva ireal, nu ştiam ce să privesc şi cum să absorb tot ce văd, să se întipărească pe retină pour toujours. Găsiţi pozele în galerie ca să vă convingeţi şi singuri :)
Comments